SOCIAL

Astăzi este marcată Ziua internaţională a nonviolenţei în şcoală

post-img

Anual, pe data de 30 ianuarie, în mai multe state din lume este marcată Ziua internaţională a nonviolenţei în şcoală. În acest context, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării publică datele raportului generalizat pentru semestru II al anului de studii 2016-2017 şi I semestru al anului de studii 2017-2018, privind cazurile raportate de violenţă asupra copilului.

Potrivit raportului, în perioada ianuarie – mai 2017, angajaţii din sistemul educaţional au raportat 5110 cazuri de violenţă asupra copilului care au avut loc în familie, şcoală sau în alte locuri şi servicii din comunitate. Cele mai multe cazuri – 2350 se referă la violenţa fizică, alte 1276 – la violenţa emoţională, iar 1242 – la neglijare. În acelaşi timp, în perioada menţionată au fost semnalate 206 cazuri de exploatare prin muncă şi 24 cazuri de abuz sexual.

Totodată, potrivit raportului pentru semestrul I al anului de studii 2017-2018 (septembrie – decembrie 2017) privind cazurile suspecte şi confirmate de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic a copilului, au fost identificate în total – 4794 cazuri, inclusiv, violenţă fizică – 2316; violenţă psihologică – 1141; abuz sexual – 17; neglijare – 1260; exploatare prin muncă – 60 sesizări.

De remarcat faptul că în perioada ianuarie – mai 2017, instituţiile de învăţământ au adus la cunoştinţa organelor de nivel local cu atribuţii în protecţia copilului – 972 cazuri grave de violenţă asupra copilului. În perioada septembrie – decembrie 2017 au fost înregistrate 783 cazuri.

Procedura de identificare şi raportare a cazurilor de violenţă de către angajaţii instituţiilor de învăţământ face parte dintr-o strategie complexă de prevenire şi combatere a violenţei faţă de copii, lansată în februarie 2013. Profesorii şi directorii instituţiilor de învăţământ au obligaţia să sesizeze autorităţile tutelare şi alte instituţii ale statului atunci când un copil este în situaţie de risc.



Printre actele normative sectoriale ce conţin prevederi referitoare la protecţia copilului, prevenirea şi combaterea violenţei în familie, inclusiv asupra copilului, se numără: Codul Educaţiei, Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 „Educaţia-2020”, Strategia intersectorială de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022; Metodologia de aplicare a Procedurii de organizare instituţională şi de intervenţie a lucrătorilor instituţiilor de învăţământ în cazurile de abuz, neglijare, exploatare, trafic a copilului; Regulamentul privind comunicarea între instituţiile de învăţământ şi mass-media în cazurile care se referă la copii etc.

În luna noiembrie 2017, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a lansat 2 publicaţii care conţin cadrul metodologic de prevenire a violenţei faţă de copil şi pachetul de acte normative în domeniul protecţiei copilului faţă de violenţă în instituţia de învăţământ.