SOCIAL

Arena Chişinău va fi construită de o companie din Turcia

post-img

Proiectarea şi construcţia Arenei Chişinău vor fi efectuate de compania „Summa” din Turcia. La concurs a fost depusă o singură ofertă, iar Comisia de selectare, formată din reprezentanţii mai multor entităţi de stat, a declarat-o eligibilă.

La sfârşitul lunii august 2018 urmează să fie lansate lucrările pe şantierul de construcţie. Detaliile au fost prezentate în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.
 
Potrivit ministrei educaţiei, culturii şi cercetării, Monica Babuc, compania are experienţă în domeniul construcţiilor de minimum trei proiecte de proiectare şi construcţie realizate pe parcursul anilor 2013-2017, cu o valoare de cel puţin 30 de milioane de euro per proiect.
 
De asemenea, compania are experienţă în construcţia edificiilor de profil sportiv, similare obiectivului parteneriatului public privat – arene, stadioane, complexe sportive. Totodată, cifra de afaceri medie anuală a companiei din activităţi de construcţie este de cel puţin 50 de milioane de euro pe an în ultimii trei ani. Compania are acces la linii de finanţare de minimum 50 milioane de euro de la instituţiile bancare cu reputaţie.
 
Ministrul economiei şi infrastructurii, Chiril Gaburici, a declarat că în ceea ce ţine de proiect, din totalul de 44 de acţiuni stabilite de către grupul de lucru, 33 sunt deja implementate, ceea ce reprezintă 75%. 11,4% dintre acţiuni sunt în curs de implementare şi finalizare. Printre acţiunile care urmează a fi finalizate se numără pregătirea terenului pentru şantier şi anume lucrările de defrişare şi nivelare. Pentru luna curentă şi pentru luna august este planificat lucrul cu partenerul privat, sub aspectul negocierii contractului şi a pregătirilor tehnice referitoare la obţinerea autorizaţiilor necesare pentru lansarea construcţiei.