SOCIAL

Arderea resturilor vegetale, pedepsită cu amendă în mărime de până la nouă mii de lei

post-img

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului atenţionează populaţia despre interzicerea arderii resturilor vegetale.

Persoanele care vor arde frunzele şi deşeurile menajere, vor achita amendă. Conform legii, persoanele fizice se sancţionează cu amendă în mărime de la 600 până la 1200 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore, iar persoanelor juridice li se aplică o amendă în mărime de la 4.500 până la 9.000 de lei.

Specialiştii Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului anunţă într-un comunicatde presă că substanţele nocive rezultate din ardere frunzelor se acumulează în stratul de aer de la suprafaţa solului, fiind emanate diferite substanţe toxice, precum: monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, funinginea, oxizii de azot, hidrocarburile şi dioxinele, cei mai toxici şi periculoşi compuşi organici de compoziţie complexă. Aceste substanţe chimice pot cauza, chiar şi în microcantităţi, intoxicaţii ale căilor respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos central, ale mucoasei ochiului, pătrunzând în atmosferă, sol şi în apele de la suprafaţă.