SOCIAL

Aproape patru mii de militari ai Armatei Naţionale au participat la lichidarea consecinţelor ninsorii din aprilie

post-img

Peste 3 900 de militari în termen şi prin contract ai Armatei Naţionale au fost implicaţi în perioada 21 aprilie - 2 mai curent, la lucrările de înlăturare a consecinţelor căderii zăpezii de la sfârşitul lunii aprilie în raioanele din centrul şi sudul Republicii Moldova.

Potrivit comandantului Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, în colaborare cu reprezentanţii structurilor de resort, în perioada respectivă, ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii în termen au deszăpezit drumurile, au deblocat căile de acces spre instituţiile publice, inclusiv medicale şi obiecte de infrastructură din localităţi. Totodată, militarii au defrişat şi înlăturat arborii prăbuşiţi din cauza intemperiei.
 
La efectuarea lucrărilor au fost implicate 151 de unităţi de tehnică de transport şi tehnică specială din dotarea Armatei Naţionale.
În garnizoana Chişinău, au intervenit echipe formate din militari ai Brigăzii „Ştefan cel Mare”, Regimentului Rachete Antiaeriene, Batalionului de Gardă, Batalionului 22 de Menţinere a Păcii, Batalionului cu Destinaţie Specială şi Batalionului de Geniu, dar şi studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. 

De asemenea, efectivele Armatei Naţionale au participat la deblocarea albiei râului Bâc. Generalul a specificat că în raionul Străşeni, militarii Batalionului de Geniu au deblocat Drumul Naţional M14, pe tronsonul cuprins între localităţile Negreşti - Chişinău cu ajutorul tehnicii speciale de geniu IMR-2M. Totodată, geniştii au tractat 150 de autoturisme blocate în zăpadă în regiunea respectivă.
 
La lichidarea consecinţelor ninsorilor au participat şi militarii din Brigada „Dacia” de la Cahul şi Divizionul de Artilerie din oraşul Ungheni.  
Generalul de brigadă Igor Cutie a menţionat că Armata Naţională a pus la dispoziţia Ministerului Sănătăţii 15 unităţi de tehnică militară de tip HMMWV pentru transportarea bolnavilor la spital şi acordarea primului ajutor.