SOCIAL

Antreprenorul Tudor Ungureanu deţine un complex industrial unic în Republica Moldova

Sectorul agroindustrial reprezintă unul dintre domeniile cheie în dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Deşi este o activitate extrem de anevoioasă şi nu tot timpul profitabilă, ne putem mândri cu oameni care au izbutit să construiasca o afacere de succes în acest domeniu. Printre ei este şi Tudor Ungureanu, a cărui poveste o veţi cunoaşte din reportajul realizat de colegii noştri de la Obiectiv Comun.

Tudor Ungureanu, din satul Fârlădeni, raionul Hânceşti, face parte dintr-o familie de agricultori. A avut mereu spirit întreprinzător şi a fost un bun gospodar, moştenind aceste calităţi de la bunicul său, desproprietărit de puterea sovietică. Dragostea pentru pământ s-a transmis din generaţie în generaţie şi el a continuat să dezvolte afacerile  familiei.  
 
Cu o experienţă bogată în domeniul agricol, Tudor Ungureanu a decis să-şi deschidă propria afacere. În prezent, complexul industrial pe care il conduce este unic în Republica Moldova, fiind apreciat şi pe plan internaţional. Angajatii sai folosesc utilaje şi tehnică de ultimă generaţie, iar producţia este comercializată atât în ţară, cât şi peste hotare.
 
Fermierul spun că, de-a lungul anilor, a beneficiat de diverse subvenţii care l-au ajutat să-şi dezvolte afacerea.
 
 Pentru a motiva şi tinerii să se implice mai mult în sectorul agroindustrial, în 2018 statul a lansat Proiectul Subvenţiilor în Avans, cu suprijinul Uniunii Europene. Cei aflati la început de drum pot beneficia de mijloace financiare nerambursabile.
 
Crearea întreprinderilor mici de către tineri şi femei, îmbunătăţirea performanţelor economice, crearea locurilor de muncă noi, creşterea investiţiilor în tehnologii inovative constituie principalele obiective ale proiectului. În acest sens, România poate fi un bun exemplu.
 
Perioada de implementare a Proiectului Subvenţii în Avans în domeniul agricol este de doi ani. Limita de vârstă pentru fermierii barbati este de 35 de ani, iar pentru femeile care vor să iniţieze o afacere in acest domeniu nu există restricţii.