SOCIAL

Antibioticele constituie doar 10% din numărul total de medicamente utilizate de cetăţenii Republicii Moldova 

post-img

Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi specialişti în domeniu îndeamnă toţi cetăţenii, lucrătorii medicali şi responsabilii din sectorul agrar să utilizeze antibioticele cu atenţie sporită şi să se implice în combaterea fenomenului de rezistenţă la antibiotice.

Rezistenţa la antibiotice este considerată una dintre cele mai mari ameninţări în domeniul sănătăţii publice la nivel global. Infecţiile provocate de microorganisme rezistente la preparate antimicrobiene cauzează spitalizarea de lungă durată şi implică costuri suplimentare pentru sistemele de sănătate. De asemenea, rezistenţa antimicrobiană favorizează sporirea numărului de decese din cauza eşecului terapeutic.

Acest fenomen reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în Republica Moldova. Rezultatele privind sensibilitatea la preparatele antimicrobiene atestă o rezistenţă îngrijorătoare faţă de medicamentele incluse în protocoalele naţionale pentru terapia de primă linie. Astfel, antibioticele constituind circa 10% din numărul total de medicamente utilizate de către cetăţenii Republicii Moldova. 

În fiecare an, în lume, se înregistrează circa 440.000 de cazuri noi de tuberculoză cu rezistenţă multiplă la medicamente. Dintre acestea, circa 81.000 de cazuri se înregistrează în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, inclusiv Republica Moldova. La fel, peste 380.000 de europeni contractează anual infecţii cu bacterii antibiotico-rezistente, iar 25.000 de persoane decedează anual datorită epuizării tuturor resurselor terapeutice.

Săptămâna mondială de sensibilizare şi conştientizare a populaţiei în ceea ce priveşte antibioticele este o iniţiativă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care îşi propune să crească gradul de conştientizare a rezistenţei la antibiotice la nivel global şi să încurajeze cele mai bune practici în rândul publicului larg, a lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi a factorilor de decizie politică pentru a diminua răspândirea în continuare a rezistenţei la antibiotice.
 
Săptămâna Mondială de Conştientizare a Rezistenţei la Antibiotice este marcată al treilea an consecutiv în Republica Moldova, în perioada 13-19 noiembrie curent.