Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) salută decizia Curţii Constituţionale prin care suspendă legea privind controlul averii efectuat de ANI.
„Autoritatea îşi continuă misiunea sa legală şi mizează pe intenţiile anunţate de fortificare instituţională a acesteia”, se arată într-o postare pe Facebook a ANI.
Legea privind ANI, suspendată de Curtea Constituţională până la data examinării
Amintim că potrivit legii votate recent de către majoritatea PSRM - Şor, procesul de control al averii şi al intereselor personale va putea fi efectuat în decursul unui an după încetarea sau expirarea mandatului, a funcţiei publice ori de demnitate publică. Opoziţia este convinsă că deputaţii PSRM au adoptat această lege pentru a-şi justifica averea obţinută pe căi ilicite.
Totodată, ANI a fost împotriva acestei legi. ANI a venit cu o reacţie, menţionând că aceste modificări vor compromite misiunea Autorităţii, transmite IPN.
„Principalele prevederi ale proiectului rezidă în ajustarea termenului în interiorul căruia pot fi efectuate procedurile de control al ANI-ului în perimetrul deţinerii mandatului, precum şi în termen de un an de la expirarea sau încetarea acestuia. Modificarea propusă instituie termene de prescripţie clare pentru aplicarea sancţiunilor pentru constatările realizate, or, în formatul actual aplicarea acestora comportă un caracter infinit, fapt care denaturează complet conceptul acţiunii în timp a legii, precum şi prescriptibilitatea atragerii la răspundere, care de altfel există chiar şi în domeniul procesual penal”, se menţionează în nota informativă a proiectului elaborat de un grup de deputaţi ai Partidului Socialiştilor.
Persoana care a fost supusă controlului va putea contesta actul de constatare nemijlocit în instanţa judecătorească competentă pentru examinarea acţiunii în contencios administrativ. Sancţiunea disciplinară va putea fi aplicată după rămânerea definitivă a actului de constatare, în condiţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară.