SOCIAL

Angajamente comune privind evaluarea riscurilor la frontiera moldo-ucraineană

post-img

Experţii din domeniul analizei riscurilor ale autorităţilor de frontieră din Republica Moldova şi Ucraina s-au întâlnit într-o şedinţă de lucru privind realizarea Raportului comun de evaluare a riscurilor pe segmentul de frontieră moldo-ucrainean pentru anul 2018.

Consultările au vizat convergenţa poziţiilor referitoare la evoluţia situaţiei pe segmentul de frontieră moldo-ucrainean şi au reliefat cooperarea între instituţii în domeniul analizei riscurilor. Pe parcurs, părţile au examinat posibilele surse de risc, domeniile de impact, evenimentele, cauzele şi consecinţele potenţiale ale acestora. Obiectivul comun fiind de a genera nişte priorităţi cuprinzătoare a acelor acţiuni care ar putea facilita, preveni, degrada sau întârzia realizarea activităţii din domeniu, importantă fiind şi identificarea riscurilor asociate nevalorificării unei oportunităţi.

În cadrul şedinţelor, au fost prezentate informaţii şi date statistice a situaţiei la frontiera comună pentru anul 2018 comparativ cu anul 2017 atât în punctele de trecere, cât şi pe sectorul „verde” al frontierei. Urmare a schimbului de informaţii, interlocutorii au punctat că fenomenul traficului ilicit de alcool şi alte bunuri materiale, precum şi migraţia ilegală, rămân a fi în continuare principalele riscuri transfrontaliere pe acest segment, iar în baza analizei situaţiei real create au fost formulate concluzii şi estimate tendinţele riscurilor transfrontaliere pentru anul 2019. Scopul evaluării constă în sprijinirea procesului de adoptare a deciziilor privind tratarea riscurilor, în baza rezultatelor analizei şi a ierarhizării acestora.


La finalul şedinţei, reprezentanţii instituţiilor de frontieră au semnat protocolul întrevederii care a avut loc în conformitate cu Planul de dezvoltare a cooperării între Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a RM şi Serviciul Grăniceresc de Stat a Ucrainei pentru anii 2018-2019.