SOCIAL

Anastasia Lazariuc împlineşte astăzi 65 de ani

A demonstrat că frumuseţea nu are vârstă şi a cântat mereu „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa!”. Un exemplu de muncă, talent şi iubire. Astăzi, îndrăgita interpretă Anastasia Lazariuc împlineşte 65 de ani.

Anastasia Lazariuc s-a născut pe 6 iulie 1953 în satul Băcioi, raionul Ialoveni. În 1980 a absolvit Şcoala de muzică ”Ştefan Neaga” şi în 1985 – Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” din Chişinău.

În anii 1975-1978 este solistă în formaţia ”Smericica” a Filarmonicii din Cernăuţi, iar în 1978-1992 – solistă a Orchestrei de estradă a Radioteleviziunii din Chişinău.

A colaborat cu Eugen Doga, Ion Aldea-Teodorovici, Daria Radu, Mihai Constantinescu şi alţi compozitori. S-a lansat cu piesele "Seara albastră", ”Bună dimineaţa, “Spic de grâu”, "Fuga, fuga", ”Ca prima oară”, ”Tu, dragostea mea”, ”Nunta de argint”, ”Să cântăm iubirea”, ”Faţa lunii”, ”Mai stai”, ”Clar de lună” ş.a.

A fost distinsă cu titlul de ”Artistă Emerită”, ”Artist al Poporului” şi cu ”Ordinul Republicii.”