SOCIAL

Amenzi usturătoare pentru comercianţii care vor vinde alcool tinerilor de până la 21 de ani

post-img

Comercianţii care vor vinde produse alcoolice tinerilor de până la 21 de ani s-ar putea alege cu amenzi de mii de lei. Un proiect de modificare a Codului contravenţional va fi examinat de deputaţii din Comisia juridică, numiri şi imunităţi, scrie bizlaw.md. Astfel, comercializarea alcoolului pentru persoanele care nu au împlinit 21 de ani ar putea fi interzisă. Documentul are avizul pozitiv al Guvernului.

Autorii documentului au propus modificarea Codului contravenţional prin introducerea sancţiunilor pentru comercializarea alcoolului tinerilor de până la 21 de ani. În aceste condiţii, comercializarea băuturilor alcoolice ar putea fi sancţionată cu amendă de până la 5.000 de lei, cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la trei luni la un an.

În prezent, legislaţia face corelare între atingerea vârstei de majorat şi posibilitatea de a cumpăra băuturi alcoolice. Cu toate acestea, aşa cum indică cercetările sociologice şi psihologice, tânărul în vârstă de 18 ani nu este în măsură să ia o decizie informată cu privire la problema consumului de alcool.

Autorii mai argumentează că Republica Moldova se află printre ţările cu cel mai înalt nivel al consumului de alcool. În ultimii ani, în ţară, consumul la o persoană cu vârsta de peste 15 ani constituie 18,2 litri pe an.