SOCIAL

UPDATE: Alerta cu bombă de la Curtea de Apel Chişinău a fost FALSĂ

post-img

Angajaţii şi vizitatorii Curţii de Apel Chişinău au fost evacuaţi în această dimineaţă, 16 aprilie, după ce un bărbat, neidentificat până la această oră, a anunţat că o bombă ar urma să explodeze în incinta clădirii, printr-un apel telefonic la Serviciul 112.

UPDATE:  În urma verificărilor în instituţie nu a fost depistat niciun obiect suspect. Acum poliţia urmează să identifice autorul alarmei false. Pentru că a comunicat o informaţie mincinoasă suspectul va fi amendat.

Apelul a fost înregistrat la ora 10:40, iar bărbatul care a făcut anunţul a vorbit în limba rusă şi ar fi spus că bomba va fi detonată „peste trei ore”, a precizat pentru IPN ofiţerul de presă al Inspectoratului General de Poliţie (INP), Mariana Beţivu.

Deocamdată, nu se cunoaşte de unde a telefonat bărbatul şi dacă a folosit un telefon fix sau unul mobil. Poliţia verifică toate aspectele cazului.