SOCIAL

Actorul Vlad Ciobanu a transmis un mesaj din spitalul din Iaşi, unde este internat cu leucemie acută

Actorul basarabean Vlad Ciobanu, care suferă de leucemie acută, a transmis un mesaj emoţionant din spitalul din Iaşi, unde este acum internat.

Artistul a mulţumit celor care au contribuit cu donaţii pentru tratamentul său şi a anunţat că în curând va reveni acasă pentru o scurtă perioadă de timp. Vlad Ciobanu a declarat că după două săptămâni de chimioterapie se simte mult mai bine.

Amintim că actorul Vlad Ciobanu, cunoscut pentru rolul lui Mihai Eminescu în filmul "Luceafărul", a fost diagnosticat cu leucemie. A fost lansată şi o campanie de colectare de bani pentru tratamentul costisitor al artistului. Vlad Ciobanu se află internat la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, secţia Hematologie.