SOCIAL

A încercat să introducă în Republica Moldova mai multe viori fără a le declara la vamă, dar a fost prins de oamenii legii

Un basarabean de 35 de ani care venea din Marea Britanie a fost reţinut pentru verificări, la postul vamal Leuşeni, după ce a declarat doar două instrumente muzicale din cele şase pe care le transporta.

Trei dintre viori erau în huse cu inscripţiile Stradivarius, "The Maidstone", "Meisten-geige geb.", nume celebre de viori şi respectiv foarte scumpe. Cele patru viori nedeclarate au fost ridicate, iar cazul este cercetat pentru a stabili dacă instrumentele sunt originale.

Anul trecut, oamenii legii i-au confiscat vioara pe Aeroportul Chişinău, renumitei violoniste Alexandra Conunova, pentru că nu a prezentat acte de provenienţă a instrumentului. Într-un final, artista şi-a recuperat vioara.