SOCIAL

A început sezonul de încălzire. Instituţiile medicale şi cele de învăţământ, conectate la agent termic

După ce părinţii s-au plâns că în grădiniţe este frig, autorităţile municipale au cerut astăzi ca toate instituţiile de educaţie şi cele medicale să fie conectate la agentul termic. În timp ce peste 30 de grădiniţe au căldură deja, unii directori recunosc că au fost nevoiţi să să se încălzească la reşouri electrice, deşi este periculos.

Dintre cele 143 de grădiniţe din Chişinău, peste 30 au fost deja conectate la sistemul centralizat de căldură.

VALENTINA MANOLACHI, directoare, Grădiniţa nr. 17: „Astăzi a fost conectată căldura pentru copilaşi, s-a încălzit, e bine. Da, a fost friguţ.  Am ajuns la 15 grade, dar norma este de 18-20,pentru ca copii să doarmă în condiţii normale”.

Educatorii recunosc că, până a fi conectaţi la căldură, în zilele reci, în clase temperatura ajungea cu greu la 15 grade.

LIUBOVI TIMOŞIUC, educator: „Este mult mai confortabil de când a fost conectată căldura, copiii se simt mai bine, dorm mai bine şi sunt mai activi. Până a conecta căldura în grădiniţă erau cam 10-15 grade”.

De astăzi, copiii din cele 12 grupe de la grădiniţa 142 din Chişinău nu mai tremură de frig. Şi acolo s-au folosit reşouri electrice pentru a dezmorţi încăperile.

MARIANA BOTNARI, metodist, Gradiniţa nr. 142: „În instituţie sunt 18 grade  de căldură şi am fost conectaţi de astăzi dimineaţă cu agentul termic. Mai puneau reşourile în instituţie”.

VIORICA FINCIUC, educator, Grădiniţa nr. 142: „În grupă fregventează 23 de copii, în grupă sunt 18 grade, e destul de bine, copii sunt îmbrăcaţi în vestuţe, ne mişcăm, organizăm diferite jocuri pentru ca să ne mai încălzim. Acum pe perioada pandemică, în grupă stăm mai puţin, mai mult stăm la aer”.

ION CEBAN, primar general Chişinău: „Solicit, am discutat şi cu Termoelectrica ca toate instituiţiile educaţionale şi cele din domeniul sănătăţii să fie conectată căldura treptat pe parcursul acestei săptămâni”.

Reprezentanţii Termoelectrica au anunţat că din cele 162 de şcoli, doar nouă au fost conectate la agentul termic. În spitale, situaţia e cam aceeaşi: din cele 72 de instituţii, doar 10 au căldură de la reţeaua centralizată. Anul trecut, sezonul de încălzire a început mai târziu, la sfârşitul lunii octombrie. În următoarele zile, maximele vor oscila între nouă şi 14 grade, iar noaptea între trei şi opt grade Celsius.