SOCIAL

A fost dat start campaniei de informare „Un adolescent informat este protejat”

post-img

Biroul relaţii cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat dă start campaniei de informare „Un adolescent informat este protejat”. Campania se va desfăşura pe parcursul anului 2019, în instituţiile şcolare din ţară, beneficiari fiind elevii claselor a XI-a - XII-a, care pot fi supuşi riscurilor unei migraţii ilegale, în cazul în care decid să aplice la burse internaţionale de studii sau să se încadreze în câmpul muncii peste hotare.

Campania va include o lecţie practică, în cadrul căreia vor fi prezentate riscurile migraţiei ilegale. Totodată, elevii vor fi informaţi despre activitatea instituţiilor de stat, care prestează servicii în domeniul migraţiei şi, de asemenea, vor face cunoştinţă cu modalităţile de emigrare legală peste hotare.

Acţiunea este organizată în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 725/2108 cu privire la aprobarea Mecanismului de coordonare a politicii de stat în domeniul diasporă, migraţie şi dezvoltare.