SOCIAL

47 de cupluri au solicitat fertilizare in vitro din fondurile asigurării obligatorii

post-img

47 de cupluri au depus, în anul 2020, dosare prin care au solicitat procedura de fertilizare in vitro din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Niciun dosar nu a fost depus de cuplurile HIV pozitive, care au obţinut acest drept din ianuarie anul trecut.

Într-un răspuns pentru IPN, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS) precizează că, pentru acordarea serviciilor de reproducere umană asistată medical, în anul 2020 din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală au fost contractate patru instituţii medico-sanitare private: Centrul Medical Repromed, Spitalul Internaţional Medpark, Centrul Medical TerraMed şi Clinica Familia (New Med Life). Suma alocată a fost de 2125,8 mii lei.

Pentru a fi selectate şi a beneficia de procedura de fertilizare in vitro în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, cuplurile trebuie să întrunească mai multe criterii medicale. Sunt acceptate perechile pentru care tratamentele convenţionale nu au dat rezultat pe parcursul a cinci ani. Cuplurile eligibile pot beneficia de o singură procedură de procedura de fertilizare în vitro în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Toate cuplurile care întrunesc criteriile medicale eligibile sunt înregistrate în Registrul de evidenţă a dosarului recepţionat de la cuplul asigurat, cu numărul de ordine corespunzător pentru a putea fi identificate pe viitor, aceasta constituind şi lista de aşteptare.

MSMPS precizează că nu sunt date statistice referitor la numărul cuplurilor infertile în Republica Moldova. Cât priveşte numărul procedurilor de fertilizare in vitro efectuate în anul 2020, datele se află în proces de colectare şi prelucrare.