SOCIAL

36 de poliţişti ai Brigăzii ,,Fulger'' au primit astăzi Bereta Neagră

Au alergat zeci de kilometri, au trecut prin mlaştină şi foc şi s-au târât pe sub sârmă ghimpată. Totul pentru a obţine bereta neagră. Din cei 44 de pretendenţi din brigada "Fulger",doar 36 au susţinut examenul. Şi jurnaliştii le-au ţinut companie.

După un scurt instructaj, a fost dat startul cursei de 15 kilometri. Au urmat şase ore dificile, în care candidatii la Bereta Neagră au fost supuşi la grele încercări.

S-au descurcat de minune şi la tragerile la ţintă.

Am încercat şi noi să nimerim în ţintă, dar....

Cel mai greu abia urma.

Unii nu au rezistat şi au ieşit din competiţie.

Şi dacă la start erau 44, cu bereta pe cap s-au văzut doar 36.