SOCIAL

30 de zile de arest pentru membrul PACE care l-a stropit cu verde de briliant pe vicepreşedintele Sângereiului

post-img

Preşedintele organizaţiei teritoriale a formaţiunii politice PACE din Sângerei, care l-ar fi stropit pe vicepreşedintele raionului cu verde de briliant a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, informează Procuratura Generală.

Decizia a fost luată acum câteva minute de Judecătoria Sângerei, care a respins demersul procurorilor de arestare a învinuitului pentru o lună.

Procuratura consideră încheierea judecătorului de instrucţie ilegală şi anunţă că o va contesta.

Între timp, al treilea membru PACE a fost astăzi recunoscut şi audiat de Procuratura raionului Sângerei în calitate de bănuit pe marginea incidentului din seara zilei de 6 aprilie.

Amintim că, incidentul este cercetat penal de Procuratura raionului Sângerei sub aspectul comiterii ”huliganismului de două sau mai multe persoane” şi ”chemării la săvârşirea actelor de violenţă împotriva persoanelor”.

Victima se află internată la spitalul raional, având arsuri de gradul I şi II la ambii ochi. Potrivit medicilor, în prezent, starea acestuia este stabilă.

Acţiunile de urmărire penală sunt în derulare, iar Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.