SOCIAL

30 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova sunt implicate în învăţământul dual

Învăţământul dual este tot mai căutat în Republica Moldova. Datorită unui proiect implementat în 2016 de Agenţia pentru Cooperare Internaţională a Germaniei, la Şcoala Profesională din Orhei numărul elevilor implicaţi în învăţământul dual este, acum, de patru ori mai mare. Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova a vizitat instituţia de învăţământ din Orhei şi două companii partenere, pentru a vedea rezultatele proiectului.

Într-un program de învăţământ dual, elevii petrec o treime din ore în cadrul instituţiei de învăţământ şi restul în cadrul companiilor partenere, unde fac practica. Dacă în 2016 doar 23 de elevi învăţau o singură meserie, acum sunt cinci meserii şi aproape 100 de elevi la Şcoala Profesională din Orhei. În perioada studiilor ei beneficiază de cazare în cămin, bursă şi salariu de ucenicie.
 
Elevii învaţă meseria timp de doi ani şi au şanse mari să fie angajaţi, imediat după absolvire.
 
„Primul semestru l-am luat asupra şcolii ca să facem lecţiile aici, ca elevii să facă cunoştinţă cu construcţia, destinaţia mecanismelor, cum se începe lucrul, cum se fac măsurările”, a spus Mihail Crăcan, maistru-instructor.
 
Germania are o vastă experienţă în ceea ce priveşte învăţământul dual. Peste jumătate din populaţia Germaniei a terminat cu succes un astfel de program.
 
„Avem experienţa necesară în acest sens, dorim  să venim cu sprijin pentru implementarea acestei forme noi de instruire profesională. Facem acest lucru împreună cu Agenţia Germană pentru Cooperare Internaţională, dar şi cu partenerii noştri elveţieni, care au un sistem similar în ţară”, a declarat Excelenţa Sa, Angela Ganninger, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova.

„În 2016 am început să participăm la învăţământul dual, prima promoţie a avut loc anul trecut, din patru elevi care au fost la noi la practică, doi am hotărât să-i luăm”, a menţionat Pavel Badea, directorul întreprinderii.

Elevii de la meseria strungar-multiprofil din cadrul Şcolii Profesionale de la Orhei, petrec aici şapte ore pe zi. Ei învaţă să facă piese auto, care ajung să fie exportate în România şi Italia, prelucrând metalul prin aşchiere

În total, 30 de instituţii din Republica Moldova sunt implicate în învăţământul dual, în colaborare cu 70 de companii. Astfel, 1.500 de elevi beneficiază de acest gen de instruire.