SOCIAL

176 de copii au participat la o luptă între gladiatori high-tech

88 de roboţi s-au luptat, asemeni unor gladiatori high-tech, la Competiţia Naţională SumoBot Challenge Moldova 2019. Au luat parte 176 de copii, care şi-au proiectat şi asamblat luptătorii din piese lego. Scopul fiecărei echipe a fost ca robotul său să elimine adversarul din ring.

După săptămâni şi proiectare şi asamblare, 176 de copii din 57 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova au luat parte la bătălia roboţilor.
„Programul pe care eu l-am făcut este destul de simplu, dar în acelaşi timp şi complicat. Dar când vede robotul cu ochişorii aceştia se duce cu viteză sută la sută şi încearcă să îl dea afară din ring”, a declarat Dumitru Ciobanu, unul dintre participanţi.
Corneliu Verencean, un alt participant a spus că „a construit un robot la care a pus patru roţi, pentru ca el să aibă cât mai mare putere.
Competiţia a avut şi câteva reguli stricte. Roboţii lego trebuiau să fie construiţi după anumiţi parametrii, astfel încât lupta să se desfăşoare în condiţii egale.
„Masa robotului nu trebuie să depăşească 1 kg şi dimensiunile, lăţimile şi lungimea nu mai mult de 15 cm. În înălţime nu este limitare. Se joacă meciul până la 3 minute”, a precizat Adrian Grădinaru, arbitrul competiţiei.
Nu doar profesorii, dar şi părinţii au venit să-i susţină pe participanţi. 
„Avem ore opţionale la robotică, avem cerc de robotică. Copiii vin cu mare plăcere şi se ocupă foarte mult”, a spus Marcel Bodiu, profesor de informatică.
Organizatorii spun că robotică dezvoltă creativitatea şi abilităţile inginereşti ale celor mici. 
„Participarea la aceste competiţii s-a dovedit a fi o metodă foarte eficientă de a motiva copii să înveţe multe chestii care le sunt, de obicei, complicate. Ei, pregătind acest robot, au realizat un proiect ingineresc destul de sofisticat şi au învăţat foarte multe concepte din fizică”, a spus Ionela Titirez, reprezentant al Proiectului de competitivitate din Republica Moldova
SumoBot Chellenge a fost organizat pentru a treia oară în Republica Moldova.