De multe ori, această maladie poate rămâne nediagnosticată, iar în consecinţă, copilul ajunge la o stare de subnutriţie de la o vârstă fragedă. În cazul copiilor cu predispoziţie genetică, maladia este declanşată sau devine activă în urma diversificării incorecte a alimentaţiei.

Primele semne caracteristice acestei afecţiuni la copii sunt următoarele: scaune moi sau lichide, inapetenţă, apatie, staţionare ponderală şi întârzieri de creştere, dificultăţi de concentrare, abdomen mărit, modificări ale funcţiilor ficatului, rinichilor sau ale altor organe.

Diagnosticarea bolii celiace e constituită din două etape. Etapa iniţială se bazează pe prezenţa în sânge a anticorpilor de tip antitransglutaminază şi antigliadin deamidat de tip IgA sau anti-endomisium IgA. Tot în cadrul acestei etape, se indică testele genetice (HLA- DQ2 si HLA-DQ8 ), iar în unele cazuri biopsia intestinală. Rezoluţia simptomelor, testele serologice negative şi refacerea mucoasei intestinale, în urma regimului alimentar fără gluten, certifică diagnosticul final al bolii celiace.

Tratamentul constă într-o terapie exclusiv nutriţională. Mai exact, e vorba de dieta fără gluten pentru toată viaţa. În prezent, se fac cercetări asupra terapiei enzimatice şi unele încercări de a inhiba transglutaminaza tisulară şi de a modifica genomul cerealelor, astfel încât să fie mai puţin toxic.

În cazul bolii celiace, riscurile asupra stării de sănătate sunt determinate de imposibilitatea absorbţiei corespunzătoare a nutrienţilor din alimentaţie. Aceşti pacienţi sunt mai predispuşi să dezvolte intoleranţă la lactoză sau diferite tipuri de cancer (limfom Hodgkin, cancer de intestin subţire etc.). Complicaţia cea mai gravă este şocul anafilactic.