SOCIAL

14 noiembrie, Ziua Mondială de luptă împotriva diabetului

post-img

Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Această zi este marcată la nivel internaţional de către toate asociaţiile membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sănătate, cât şi de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondială de informare asupra diabetului.

În fiecare an, Ziua Mondială a Diabetului se concentrează pe o temă aparte.

Tema Zilei Mondiale a Diabetului 2018 este “ Familia şi diabetul”.

 

Obiectivele campaniei sunt creşterea gradului de conştientizare a efectelor diabetului, promovarea rolului familiei în managementul bolii, îngrijire, prevenire şi educaţia privind diabetul zaharat.

La nivel mondial, 1 din 11 persoane are diabet (425 milioane de persoane), 1 din 2 adulţi cu diabet nu e diagnosticat (212 milioane), aproximativ 1 milion de copii şi adolescenţi au diabet tip 1 şi 12% din cheltuielile globale pentru sănătate sunt pentru diabet

Deoarece în multe cazuri diabetul zaharat rămâne nediagnosticat, numărul persoanelor care au diabet ar putea fi mult mai mare.

Măsurile simple pentru stilul de viaţă s-au demonstrat a fi eficiente în prevenirea sau amânarea debutului diabetului tip 2.

Familiile joacă un rol important în abordarea factorilor de risc pentru diabetul tip 2.

Recomandări: menţinerea unei greutăţi normale, activitate fizică zilnică, alimentaţie sănătoasă, evitarea consumului de tutun.

Asociaţiile de pacienţi estimează că din lipsa informării şi a specialiştilor, jumătate dintre cei care au aceasta boală nu sunt diagnosticaţi.