Sfatul Tarii 100 De Ani File De Istorie

Ion Pelivan, martirul care a pus interesul naţional în faţa interesului propriu

post-img

Marele om politic şi intelectual basarabean Ion Pelivan a fost unul dintre principalii promotori ai curentului unionist din Sfatul Ţării, fiind unul dintre cei care au determinat soarta Basarabiei.

În seara zilei de 20 spre 21 noiembrie 1917, Ion Pelivan era cunoscut drept viitorul preşedinte al Sfatului Ţării, organul Legislativ al Basarabiei care trebuia să-şi înceapă activitatea a doua zi. Istoricii mărturisesc că în acea seară au venit la Ion Pelivan mai mulţi fruntaşi ai Sfatului Ţării şi i-au spus că minorităţile nu-l vor susţine, din cauza că are orientare pro-românească, atunci Pelivan ar fi spus că cedează fotoliul de preşedinte în favoarea social-democratului Ion Inculeţ.

„Aşa cum a spus şi marele istoric Nicolae Iorga, pentru noi românii, Ion Pelivan este toată Basarabia. Viaţa şi activitatea lui Ion Pelivan este o istorie a Basarabiei, tot atât de tragică şi tot atât de zbuciumată”, afirmă Valeriu Pelivan, strănepot.

Ion Pelivan îşi are rădăcinile în comuna Răzeni, fostul judeţ Lăpuşna, una dintre cele mai vechi aşezări umane din Republica Moldova.

„Strămoşii lui Ion Pelivan, atât şi strămoşii mei, au fost slujitori de biserică. În familie se vorbea despre Ion Pelivan, desigur că în şoaptă. Se vorbea în foarte puţine documente, fotografii, care nu s-au păstrat. Mai multe am aflat tocmai în anul II, III la Facultatea de istorie, în anii 80, dar şi această informaţie am primit-o din sursa pe care o aveam la studierea istoriei RSS Moldoveneşti, prin care Sfatului Ţării i se atribuia rolul de trădător. Desigur că principala figură era Ion Pelivan”, adaugă Valeriu Pelivan.

Ion Pelivan s-a stins din viaţă la 25 ianuarie 1954, în închisoarea Sighet. O stradă din sectorul Buiucani din Chişinău a fost denumită în cinstea lui, iar liceul teoretic din satul în care s-a născut, Răzeni, Ialoveni, îi poartă numele.