SCI-TECH

VIDEO. Cum îşi imaginau oamenii în 1937 că vor fi maşinile în anul 2000

post-img

Vă prezentăm un exerciţiu de imaginaţie propus în 1937 de Gazeta Sporturilor. Mai multe personalităţi, printre care chiar piloţi sau producători de automobile din acele vremuri, erau îndemnaţi să îşi închipuie cum va arăta automobilul în anul 2000.

Lucien Rosengart, constructor de automobile, era atunci de părere că în anul 2000, maşinile convenţionale vor fi deja de domeniul trecutului. Iar vehiculele pe care oamenii le vor folosi pentru a se deplasa vor fi zburătoare sau chiar plutitoare, la nevoie.

Un alt inginer francez, chiar câştigător al Raliului de la Monte Carlo, era de părere atunci că în anul 2000 vom circula cu toţii cu aceeaşi viteză, setată prin lege.

O altă personalitate din domeniul automobilismului, chiar campion mondial, era de părere că maşinile nu vor suferi schimbări majore în privinţa utilităţii. Ce se va schimba, însă, va fi combustibilul. Nu foarte departe de adevăr, în condiţiile în care, de ceva timp încoace, întreaga industrie încearcă să găsească surse alternative şi mai puţin produse derivate din petrol.

Ideea renunţării la benzină e susţinută şi de un alt pilot, italianul Luigi Chinetti. Ba mai mult, el a avansat şi ipoteza că în anul 2000 oamenii vor folosi maşini propulsate exclusiv de energie electrică.

Cum au evoluat lucrurile, de unde am plecat şi unde am ajuns am văzut cu toţii. Ce nu au anticipat, însă, aceşti oameni vizionari la vremea lor a fost că, indiferent cum va arăta automobilul în viitor sau ce combustibil va utiliza el, şoferii vor petrece cel mai mult timp căutând un loc de parcare.