SCI-TECH

Un nou material impermeabil la apă poate fi o soluţie netoxică pentru căptuşelile actuale

post-img

Materialele textile care rezistă la infiltrarea apei sunt esenţiale, dar până acum, cele convenţionale rămân în mediu şi se acumulează în corpul nostru. De aceea, o echipă de la MIT a creat o alternativă „prietenoasă” cu noi şi cu mediul înconjurător.

Această alternativă este chiar mai interesantă decât o căptuşeală tradiţională, întrucât materialul poate fi inserat în textilele naturale precum mătasea şi bumbacul. Mai mult decât atât, noul material impermeabil este chiar mai eficient decât cel existent, scrie Science Daily.

Detaliile inovaţiei au fost publicate în noul număr al revistei Advanced Functional Materials.

„Multe materiale care sunt considerate impermeabile sunt de fapt rezistente la apă”, a precizat Kripa Varanasi, unul dintre cercetători. „Scopul nostru este să creăm un material în care picăturile de apă sunt respinse complet”.

Echipa a combinat un lanţ scurt de polimer, care în sine are unele proprietăţi hidrofobice care au fost îmbunătăţite de procesare chimică cu un alt proces de căptuşire numit iCVD (initiated chemical vapor deposition), care a fost dezvoltat recent.

Această nouă abordare poate fi folosită în materialele naturale deja existente, precum bumbacul sau mătasea, dar şi materialele aflate dincolo de domeniul textilelor, precum hârtia, deschizând calea pentru elaborarea a numeroase aplicaţii.