Cercetătorii sunt de părere că această metodă creşte concentraţia medicamentelor care ajung la inimă după o traumă, precum cele datorate atacurilor de cord.
Infarctul miocradic, cunoscut şi sub numele de atac de cord, are loc atunci când fluxul de sânge la nivelul unei porţiuni a muşchiului cardiac este întrerupt. Acest eveniment produce o serie de traume în momentul când are loc, dar şi pe termen mediu şi lung. Pentru a preveni aceste probleme pe termen lung, cercetătorii de la Universitatea North Carolina au demonstrat că trombocitele pot fi un „mijloc de transport” eficient pentru medicamentaţia necesară recuperării, notează Medicalxpress.
După un atac de cord, celule sintetizează o proteină numită interleukina-1 beta (IL-1β), care declanşează un răspuns inflamator şi care poate duce la cicatrizarea ţesuturilor cardiace. În acest caz, medicamentaţia care neutralizează interlukina poate avea un efect pozitiv atunci când este administrată intravenos, dar implică şi o serie de riscuri şi efecte secundare.
„IL-1β pare tipul rău aici, dar este una dintre apărările organismului împotriva oricărui agent patogen din exterior, induce inflamaţia ca o modalitate de a ucide acei agenţi invadatori.
Deci, dacă creaţi un medicament care blochează funcţia IL-1β şi îl livraţi intravenos în tot corpul pacientului, puteţi crea mai multe probleme decât rezolvaţi. Dar dacă aţi putea orienta cumva medicamentul către inimă, acesta ar putea reduce riscul de reacţii adverse şi să ofere pacientului terapia de care are nevoie”, explică cercetătorii. Trombocitele sau plachetele sangvine sunt acele celule care realizează procesul de homeostază, atunci când ne rănim şi care au capacitatea de a identifica zonele afectate de către un atac de cord. Dr. Ke Cheng, unul dintre oamenii de ştiinţă care au colaborat în cadrul acestui studiu, a demonstrat în trecut această capacitate prinataşarea unor celule stem de trombocite pentru a facilita recuperarea după un infarct miocardic.
După un atac de cord, celule sintetizează o proteină numită interleukina-1 beta (IL-1β), care declanşează un răspuns inflamator şi care poate duce la cicatrizarea ţesuturilor cardiace. În acest caz, medicamentaţia care neutralizează interlukina poate avea un efect pozitiv atunci când este administrată intravenos, dar implică şi o serie de riscuri şi efecte secundare.
„IL-1β pare tipul rău aici, dar este una dintre apărările organismului împotriva oricărui agent patogen din exterior, induce inflamaţia ca o modalitate de a ucide acei agenţi invadatori.
Deci, dacă creaţi un medicament care blochează funcţia IL-1β şi îl livraţi intravenos în tot corpul pacientului, puteţi crea mai multe probleme decât rezolvaţi. Dar dacă aţi putea orienta cumva medicamentul către inimă, acesta ar putea reduce riscul de reacţii adverse şi să ofere pacientului terapia de care are nevoie”, explică cercetătorii. Trombocitele sau plachetele sangvine sunt acele celule care realizează procesul de homeostază, atunci când ne rănim şi care au capacitatea de a identifica zonele afectate de către un atac de cord. Dr. Ke Cheng, unul dintre oamenii de ştiinţă care au colaborat în cadrul acestui studiu, a demonstrat în trecut această capacitate prinataşarea unor celule stem de trombocite pentru a facilita recuperarea după un infarct miocardic.