SCI-TECH

Proiect inedit de scanare a planetei înainte ca încălzirea globală să o schimbe în mod ireversibil

post-img

Oamenii de ştiinţă vor să creeze o hartă de înaltă rezoluţie a întregii lumi.

Situaţia lumii în care trăim nu este tocmai roz, incendiile duc la dispariţa unor suprafeţe extinse de păduri şi a altor forme de vegetaţie, gheţarii se topesc, urmele fizice ale civilizaţiilor care ne-au precedat sunt distruse de către oameni sau erodate de către fenomenele naturale şi lista poate continua. Din această cauză, oamenii de ştiinţă au propus scanarea planetei cu ajutorul laserelor pentru a crea o hartă detaliată a Terrei. Astfel un nou proiect a fost lansat: Earth Archive, notează Live Science.

Arheologul Chris Fisher şi geograful Steve Leisz, ambii de la Universitatea Colorado, propun crearea unei hărţi tridimensionale a Pământului cu ajutorul laserelor. „Criza climatică ameninţă să ne distrugă patrimoniul cultural şi ecologic în decenii”, a explicat Fisher în timpul unui eveniment.