SCI-TECH

Plângere împotriva YouTube. Compania este acuzată de colectarea ilegală a datelor copiilor sub 13 ani

Copiii sub 13 ani nu au voie pe YouYube. Cel puţin asta spun regulile platformei video, însă realitatea este cu totul alta. Acum, mai multe organizaţii pentru protecţia consumatorilor au reclamat Google, compania mama a YouTube, că adună şi foloseşte datele personale ale celor mici, încălcând astfel legile federale americane.

YouTube nu este un canal pentru copiii sub 13 ani, se precizează în termenii şi condiţiile companiei. În acelaşi timp însă, canalul abundă în conţinut pentru cei mici, iar potrivit mai multor organizaţii pentru drepturile copiilor, este platforma preferată de micuţii americani.

„Cercetările arată că peste 80% din copiii cu vârste între 4 şi 13 ani sunt pe YouTube. Şi când sunt acolo sunt urmăriţi, datele lor şi tot felul de informaţii personale sunt colectate şi folosite pentru marketing şi publicitate”, spune Elizabeth Galicia, vicepreşedinte, Common Sense Kids Action.

Printre informaţiile colectate se numără adresele calculatoarelor, istoricul căutărilor, sau chiar locaţia fizică a utilizatorilor. Din acest motiv, 23 de organizaţii au reclamat Google şi cer amendarea companiei cu miliarde de dolari pentru încălcarea unei legi federale din 1998 care interzice colectarea datelor personanle ale copiilor sub 13 ani fără acordul explicit al părinţilor.

Google a lansat în 2015 aplicaţia YouTube Kids destinată copiilor, unde părinţii au mai multe opţiuni de control şi care oferă o selecţie a clipurilor care se găsesc şi pe canalul obişnuit. Din acest motiv rămâne de văzut dacă această plângere va fi luată în considerare, dar este un nou motiv de îngrijorare privind siguranţa datelor în mediul online şi care vine pe fondul uriaşului scandal în care se află Facebook.