SCI-TECH

Oficialul NASA, care se ocupa de viitoarele misiuni spaţiale, a demisionat

post-img

Mark Sirangelo, responsabil de crearea strategiei pentru noile programe spaţiale, a demisionat după şase săptămâni de la numire.

Mark Sirangelo a fost angajat în luna aprilie pe postul de asistent special al administratorului NASA, Jim Brindenstine. Atribuţiile lui Sirangelo cuprindeau crearea strategiilor pentru viitoarele misiuni spaţiale americane, notează Descopera.

O asemena demisie este cât se poate de neaşteptată, luând în considerare faptul că administraţia preşedintelui Trump a anunţat reîntoarcerea americană în spaţiu şi pe Lună.

Unele surse din cadrul NASA şi al executivul Statelor Unite sugerează că această demisie este mai mult sau mai puţin legată de refuzul recent al unei comisii a Congresului de a suplimenta cu 1,2 miliarde de dolari finanţarea NASA, care ar fi venit în completarea celor 21 de miliarde pe care agenţia le-a primit deja.

„Momentan explorăm diferite modificări ale organigramei HEO ( Human Exploration and Operation Mission Directorate) care ar putea fi necesare maximizării eficienţei în ceea ce priveşte proiectul nostru de a trimite pe Lună primul echipaj format dintr-o femeie şi un bărbat”, a declarat Jim Brindenstine. Administratorul NASA adaugă: „Având în vedere că NASA nu mai urmăreşte această direcţie, Mark (n.r. Sirangelo) a ales să fructifice alte oportunităţi”.