SCI-TECH

NASA pregăteşte prima misiune geologică spaţială pe Marte, de la programul Apollo

NASA se duce din nou pe Marte - de data aceasta ca să studieze nu suprafaţa planetei, ci adâncurile sale. Următoarea misiune către Planeta Roşie va fi una geologică şi va cerceta activitatea seismică.

Robotul care va fi paraşutat pe Marte poartă numele InSight - în traducere "la vedere", un acronim pentru mult mai complicatul proiect "Explorarea prin Investigaţii Seismice, Geodezie şi Mişcare Termică."

Bruce Banerdt, specialist principal InSight: "Vrem să ajungem pe Marte şi, ca să facem asta, trebuie să sondăm adânc, nu doar la câţiva centimetri sau metri ca în alte misiuni, ci chiar spre centrul planetei, la peste trei mii de kilometri sub scoarţa planetei."

Este prima misiune care îşi propune să înţeleagă interiorul Planetei Roşii - şi prima de la celebrele aselenizări Apollo, care au plasat senzor seismici pe Lună.

Bruce Banerdt, specialist principal InSight: "Lucrăm cu un dispozitiv pe care l-am supranumit cârtiţă, pentru că sapă adânc. E ca o mică  torpilă, cu un fel de ciocan înăuntru, acţionat de un motor o dată la trei secunde, ar trebui să ajungă până la cam cinci metri şi trage după ea un cablu cu senzori de temperatură."

NASA lucrează de aproape un sfert de secol la această misiune. Datele obţinute le vor arăta oamenilor de ştiinţă nu doar starea actuală a lui Marte ci, ca şi în cazul geologiei pe pământ, istoria Planetei Roşii. Din aceste motive, misiunea InSight le va arăta specialiştilor şi unde ar fi oportună înfiinţarea unei viitoare baze umane pe Marte.

Insight va fi lansat în mai şi va atinge Planeta Roşie în noiembrie.