SCI-TECH

Masa Pământului a putut fi calculată folosind o metodă inovativă

post-img

Pentru prima dată, fizicienii au măsurat masa planetei noastre folosind neutrinii, particule subatomice minuscule care pot trece prin toată planeta. De asemenea, cercetătorii au folosit particulele pentru a studia interiorul Pământului, aspect relevant pentru stabilirea variaţiilor de densitate a planetei de la crustă la nucleu.

În mod obişnuit, savanţii pot determina masa şi densitatea Terrei prin cuantificarea atracţiei gravitaţionale a planetei şi prin studierea undelor seismice care trec prin globul pământesc. Neutrinii oferă o testare complet independentă a proprietăţilor planetei. Folosind datele de la observatorul de neutrini IceCube de la Polul sud, noul profil planetar este în concordanţă cu măsurătorile tradiţionale, potrivit echipei de trei fizicieni care au descris studiul într-un articol apărut pe 5 noiembrie în Nature Physics. Masa Terrei a rămas stabilită în jurul valorii de 6 miliarde de trilioane de tone.

Pentru a realiza aceste măsurători, savanţii au studiat neutrinii produşi în momentul în care protonii sau alte particule din spaţiul cosmic s-au lovit de atmosfera Terrei. Aceştia pot trece prin toată planeta, dar câteodată se lovesc de un nucleu atomic şi sunt absorbiţi. Cât de des sunt opriţi neutrinii scoate la iveală densitatea materialului prin care trec, scrie descopera.ro.

Neutrinii care ajung la detectorul IceCube din diferite unghiuri au trecut prin diferite strate ale Pământului. Spre exemplu, un neutrin care vine din partea opusă a planetei, de la Polul Nord, ar trece prin crusta, mantaua şi miezul Terrei înainte de a ajunge la Polul Sud, dar unul care a ajuns sub un unghi oarecare poate trece doar prin crustă. Prin măsurarea numărului de neutrini care vin din diverse unghiuri, echipa de cercetători a stabilit densităţile pentru diferitele părţi ale Pământului şi masa totală a sa.

Tehnica nu a scos la iveală nimic nou despre planetă, dar într-o zi poate ajuta savanţii să determine dacă toată materia Pământului provine de la materia normală. Poate o parte din masă este materie întunecată, o substanţă misetrioasă teoretizată de savanţi pentru a explica masa lipsă observată în măsurătorile altor galaxii. Neutrinii pot ajuta fizicienii să stabilească dacă Terra poate avea acest tip de materie.