SCI-TECH

Grumpy Cat, una dintre cele mai celebre pisici din lume, a murit

post-img

Grumpy Cat, una dintre cele mai celebre pisici din lume, graţie numeroaselor sale fotografii "morocănoase" publicate pe internet, a murit la vârsta de 7 ani, a anunţat, vineri, proprietara acesteia într-un comunicat.

Pisica a murit marţi, din cauza unei infecţii urinare, "în braţele mamei sale, Tabatha (Tabatha Bundesen, n.r.)", potrivit comunicatului, scrie Mediafax.

"În afară de faptul că a fost copilul nostru şi un membru preţuit al familiei, Grumpy Cat a ajutat milioane de oameni din toată lumea să zâmbească, chiar şi în momente grele. Spiritul ei va rămâne viu prin fanii ei de peste tot", se mai arată în comunicat.

Născută pe 4 aprilie 2012, în Morristown, Arizona, Grumpy Cat, pe numele real Tardar Sauce, a devenit o veritabilă senzaţie pe internet chiar din acel an, iar popularitatea ei a crescut în mod constant atât în presa tradiţională, cât şi în spaţiul online. Motivul pentru care Grumpy Cat afişa o expresie morocănoasă în permanenţă consta în faptul că renumita pisică suferea de nanism felin, o maladie din cauza căreia nu creştea. În plus, avea ocluzie dentară inversă, mandibula fiind mai lungă decât maxilarul superior, ceea ce îi conferea animalului o expresie permanentă de nemulţumire.

Pisica i-a adus proprietarei ei venituri de mai multe zeci de milioane de dolari, după ce a apărut în emisiuni televizate, pe coperta unor publicaţii celebre, precum The Wall Street Journal, The New York Time, şi chiar pe Broadway, într-o reprezentaţie a binecunoscutului musical "Cats". De asemenea, imaginea ei a apărut pe numeroase produse, tricouri, cărţi pentru copii, felicitări etc.

Grumpy Cat a fost prima felină care a avut o statuie din ceară la muzeele Madame Tussauds.

De asemenea, Grumpy Cat avea 8,5 milioane de admiratori pe Facebook, 2,4 milioane de fani pe Instagram şi aproximativ 1.000 de produse comercializate sub brandul său în magazinul online.