SCI-TECH

Germania: Vânzările Dacia au crescut cu aproape 11% în luna mai

post-img

Vânzările de autoturisme în Germania au scăzut cu 5,8% în luna mai, la 305.057 unităţi, în timp ce Dacia a raportat un avans de 10,8%, la 7.515 vehicule, arată datele Autorităţii Federale din domeniul Transporturilor (KBA).

Brandurile Renault şi Ford au raportat scăderi ale vânzărilor de 1,1% şi, respectiv, 6,5% luna trecută, în timp ce livrările brandului Volkswagen au înregistrat un avans de 5,8%.

Din totalul automobilelor vândute pe piaţa germană în luna mai, doar 95.000 erau echipate cu motoare diesel, cu 27% mai puţine decât în perioada similară din 2017. În schimb, livrările de vehicule electrice şi hibride au urcat luna trecută cu peste 50%, la aproximativ 12.000 de unităţi.

În primele cinci luni din acest an, vânzările de autoturisme noi pe cea mai mare piaţă auto din Europa au crescut cu 2,6%, la 1,49 milioane de unităţi, în timp ce Dacia a raportat un avans de 19,7%, la 31.236 vehicule.

Volkswagen şi Ford au raportat un avans al vânzărilor de 8,4%, şi, respectiv, 4,9%, în perioada ianuarie-mai 2018, în timp ce livrările Renault un declin de 0,1%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.