Ford cheamă 1,4 milioane de vehicule ale căror volane se pot slăbi şi chiar pot să sară în timpul drumului, transmite CNN.
Decizia a fost luată după două accidente care ar fi fost cauzate de această problemă. O persoană a fost rănită.
Modelele afectate sunt Ford Fusion şi Lincoln MKZ, produse între anii 2014-2018.
Potrivit Ford, un şurub din articulaţia volanului se poate slăbi, ceea ce înseamnă că volanul s-ar putea desprinde cu totul.
Compania a mai anunţat rechemarea altor 6 mii de autovehicule care pot lua foc din cauza fisurilor în placa de presiune a ambreiajului. Aceste maşini au transmisie manuală şi nu sunt foarte căutate pe piaţa americană.
Sunt afectate modelele Ford Focus, produs între 2013-2016, şi Ford Fusions, produs între 2013 şi 2015.