SCI-TECH

Descoperirea care poate revoluţiona medicina. O tulburare tot mai frecventă în zilele noastre ar putea fi controlată printr-o tehnică inovativă

post-img

Oamenii de ştiinţă au descoperit „celule ale anxietăţii” în creierul şoarecilor şi susţin că rezultatul cercetării lor are potenţialul de a-i ajuta pe oamenii care suferă de anxietate în viitor.

O echipă de cercetători americani au realizat un experiment pe şoareci în încercarea de a determina modul în care anxietatea afectează creierul, scrie Gândul

Mazen Kheirbeck, co-autor al studiului şi profesor asistent la Univeritatea din California, a explicat că şoarecii obişnuiesc să se teamă de spaţiile deschise. 

Având acest lucru în minte, cercetătorii i-au pus pe şoareci într-un labirint care conţinea şi nişte spaţii mari, deschise, astfel încât oamenii de ştiinţă să-i poată monitoriza activitatea celulelor cerebrale din subsolul hipocampusului exact în momentul în care şoarecii începeau să se simtă agitaţi. Hipocampusul este o componentă a sistemului limbic al creierului, care se ocupă cu reglarea emoţiilor. 

 

Atunci când şoarecii au intrat în acele zone deschise ale labirintului, cercetătorii au observat că celulele amintite mai sus au devenit mai active, arătând semne de anxietate. 

Echipa a decis apoi să încerce să modifice activitatea acelor celule numite „celulele anxietăţii”, pentru a vedea ce se poate face pentru a ajuta la calmarea şoarecilor. 

Ei au folosit o tehnică biologică numită optogenetică, care implică utilizarea luminii pentru a controla celulele din ţesuturile vii. 

Astfel, cercetătorii au descoperit că atunci când au redus activitatea celulelor anxietăţii, şoarecii deveneau mai curioşi să exploreze spaţiile deschise din labirint. Odată cu creşterea activităţii acestor celule, şoarecii deveneau mai anxioşi.