SCI-TECH

Descoperire neaşteptată: galaxia noastră e plină de ''unsoare'' toxică

post-img

Printre praful, gazele şi radiaţia electromagnetică ce se găseşte printre stelele Căii Lactee, se află şi o masă de unsoare toxică. „Unsoarea spaţială” - care este de fapt o formă uleioasă de molecule de hidrogen şi carbon numit şi compus alifatic - este unul dintre multele tipuri de carbon care este scurs în spaţiul cosmic din stele şi poate fi unul dintre ingredientele esenţiale în formarea noilor stele şi planete.

Până acum, savanţii nu ştiau cu exactitate câtă „murdărie” se găsea în Calea Lactee, dar, într-un studiu publicat recent în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, cercetătorii de la University of New South Wales din Australia şi Ege Universityin din Turcia au ajuns la concluzia că galaxia noastră conţine o cantitate de cinci ori mai mare de compuşi alifatici decât sugerau estimările anterioare, scrie Live Science.

„Este murdar, probabil toxic şi se formează doar în spaţiul interstelar - şi în laboratoarele noastre”, a precizat Tim Schmidt, profesor de chimie la UNSW şi autorul principal al studiului. Cercetătorul mai adaugă şi că vântul solar este probabil ceea ce ţine unsoarea să ajungă în sistemul nostru solar.

În noul studiu, Schmidt şi echipa sa au analizat compuşii prin crearea acestora în laborator. Pentru a imita procesul prin care stelele sintetizează gazele şi le ejectează în spaţiul interstelar. Utilizând spectroscopia, echipa a determinat cum sunt văzute în lumină infraroşie şi cât de multă lumină absorb la anumite lungimi de undă ale acestui tip de lumină, ceea ce ar afecta măsurătorile instrumentelor care încearcă să detecteze prezenţa în spaţiu.

Cu ajutorul acestor analize, savanţii au determinat că există circa 100 de atomi de murdărie spaţială la fiecare un milion de atomi de hidrogen - ceea ce înseamnă şi de la un sfert la jumătate din toţi atomii de carbon din spaţiul interstelar.