SCI-TECH

Cofondatorii INSTAGRAM părăsesc conducerea companiei

post-img

Cofondatorii Instagram, Kevin Systrom (CEO al aplicaţiei) şi Mike Krieger, au anunţat părăsirea companiei, iar singura singura explicaţie dată pentru gestul lor a fost că vor căuta să-şi ”exploreze curiozitatea şi creativitatea”, scrie BBC.

Instagram a fost cumpărată de Facebook în 2012 pentru un miliard de dolari, iar acum are peste un miliard de utilizatori.

Această plecare se produce pe fondul unor tensiuni între cofondatorii aplicaţiei şi conducerea Facebook, speculează presa americană.


Popularitatea Instagram a crescut într-o perioadă de stagnare a Facebook. Pentru a contracara acest efect, Facebook a creat mai multe aplicaţii similare cu cele folosite de Instagram, această decizie provocând tensiuni între cele două branduri.

Kevin Systrom şi Mike Krieger au lansat Instagram în 2010, continuând să conducă compania şi după achiziţionarea acesteia de către Facebook.

”Suntem gata pentru un nou început”, a declarat Kevin Systrom.

Fondatorul Facebook, Mark  Zuckerberg a spus într-o declaraţie că Instagram a reflectat ”talentul creator” al fondatorilor acesteia. „Am învăţat foarte multe de la ei în aceşti şase ani”, a spus Zuckerberg.

„Aştept cu interes să văd ce vor construi în continuare”.

Kevin Systrom şi Mike Krieger s-au întâlnit la Universitatea din Stanford. Ulterior, cei doi au lansat Instagram în 2010 exclusiv pentru Iphone, iar în 2012 compania a fost cumpărată de Facebook.

Cofondatorul WhatsApp, Jan Koum a anunţat în aprilie că va demisiona de la conducerea companiei pe care a fondat-o în 2009, Facebook achiziţionând WhatsApp în 2014.