SCI-TECH

China va construi prima staţie electrică solară spaţială din lume

post-img

China va deveni prima ţară din lume care va amplasa o staţie electrică solară în spaţiul cosmic, a declarat într-un interviu acordat jurnalului „Science and Technology Daily”, cercetătorul Academiei Chineze de Tehnologie Spaţială, Lee Ming.

În opinia cercetătorului, spre deosebire de centralele terestre solare şi eoliene, activitatea staţiei electrice spaţiale nu va fi afectată de niciun factor natural şi astfel va fi capabilă să transmită pe Pământ un flux energetic imens, niotează Rador

Amintim că şi Rusia, SUA şi Japonia fac investiţii serioase în dezvoltarea acestui domeniu, iar agenţii spaţiale din India, Coreea de Sud şi din Europa participă şi ele la astfel de cercetări. China a început să facă paşi practici în crearea staţiilor electrice spaţiale în anul 2008 şi a obţinut deja rezultate semnificative.