SCI-TECH

Buget de 21 miliarde dolari pentru NASA. ''După ce ajungem pe Lună, rămânem''

post-img

NASA a primit un buget de 21 de miliarde de dolari pentru anul 2020, iar printre planurile Agenţiei spaţiale americane din următoarea decadă se numără noi misiuni de lungă durată pe Lună şi trimiterea unor astronauţi pe Marte.

Jim Bridenstine, administratorul NASA, a declarat într-un comunicat că acesta este unul dintre cele mai generoase bugete primite de instituţie, gestul fiind şi un "uriaş vot de încredere" acordat agenţiei, scrie Descoperă.

„Vom merge pe Lună în următoarea decadă, cu tehnologii şi sisteme noi şi inovatoare, pentru a explora mai multe zone de pe suprafaţa lunară decât anterior. De data aceasta, după ce ajungem pe Lună, rămânem. Vom folosi ce am învăţat pentru a face un alt pas uriaş, să trimitem astronauţi pe Marte", potrivit comunicatului.

„Cu acest buget vom construi succesele de pe orbita joasă a Terrei, pentru a crea o campanie de explorare care să combine experienţa NASA cu cea a partenerilor internaţionali şi comerciali", a mai spus Bridenstine, care a anunţat că vor fi lansate din nou nave spaţiale americane de la centre din SUA, pentru prima dată din 2011.

„Începând cu o serie de mici misiuni comerciale pe Lună, programate la debutul acestui an, vom utiliza noi nave, sonde, roboţi şi misiuni cu echipaj uman, până în 2028, pentru a efectua experimente pe toată suprafaţa Lunii", se arată în acelaşi comunicat.

Bridenstine a mai vorbit despre viitoare misiuni de explorare a satelitului Europa al planetei Jupiter, precum şi despre lansarea telescopului spaţial James Webb. Acestora li se adaugă misiuni dus-întors pe Marte.

„Pe măsură ce ne apropiem de a 50-a aniversare a misiunii Apollo 11, în iulie, ne îndreptăm atenţia spre Lună şi Marte şi vrem ca lumea să vină cu noi", se arată în acelaşi comunicat, care se încheie cu textul: "NASA este peste tot şi avem influenţă asupra oamenilor de pe tot globul. În timp ce celebrăm trecutul, să fim o sursă de inspiraţie pentru prieteni şi familie pentru viitorul pe care îl construim".