Hotărârea a fost luată de Curtea Europeană de Justiţie, în baza unei acţiuni deschisă de rudele unei tinere din Lituania care a fost răpită, violată şi arsă de vie în portbagajul unui autoturism. În timp ce se afla închisă în acest portbagaj, aceasta a format, folosind un telefon mobil, numărul european unic pentru apelurile de urgenţă „112” de aproximativ 10 ori pentru a solicita ajutor. Cu toate acestea, echipamentele centrului de recepţie a apelurilor de urgenţă nu afişau numărul telefonului mobil utilizat, ceea ce a împiedicat localizarea sa. Nu s-a bputut stabili dacă telefonul mobil utilizat de ES era echipat cu o cartelă SIM şi nici motivul pentru care numărul său nu era vizibil la centrul de recepţie a apelurilor de urgenţă.

Rudele tinerei au introdus o acţiune în faţa Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania), solicitând obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victimă, ES, şi de ei înşişi. În susţinerea acţiunii formulate, aceştia arată că Lituania nu a asigurat corect punerea în aplicare practică a Directivei privind „serviciul universal”care prevede că statele membre se asigură că întreprinderile de telecomunicaţii pun la dispoziţie în mod gratuit informaţii privind localizarea apelantului autorităţii care tratează apelurile de urgenţă la „112” imediat ce apelul a ajuns la acea autoritate. Această normă se aplică tuturor apelurilor către numărul european unic pentru apelurile de urgenţă „112”. Această omisiune ar fi avut ca rezultat imposibilitatea de a transmite serviciilor de poliţie pe teren informaţii privind localizarea lui ES, ceea ce le-ar fi împiedicat să îi vină în ajutor.

Vilniaus apygardos administracinis teismas solicită Curţii de Justiţie să stabilească dacă directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre obligaţia de a asigura o astfel de punere la dispoziţie chiar dacă apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM şi dacă statele membre dispun de o marjă de apreciere la definirea criteriilor de acurateţe şi fiabilitate ale informaţiilor privind localizarea apelantului la „112” care le permite limitarea acestora la identificarea staţiei de bază care a preluat apelul.

În hotărârea pronunţată joi, Curtea aminteşte că rezultă din modul de redactare a directivei că „[toate] apeluril[e] către numărul european unic pentru apelurile de urgenţă” sunt vizate de obligaţia de punere la dispoziţie a informaţiilor referitoare la localizarea apelantului. În plus, Curtea a statuat deja că directiva privind „serviciul universal”, în versiunea sa originală, impunea statelor membre, sub condiţia posibilităţilor tehnice, o obligaţie de rezultat care nu se limitează la crearea unui cadru normativ adecvat, ci impune ca informaţiile privind localizarea tuturor apelanţilor la „112” să fie transmise efectiv serviciilor de urgenţă. Prin urmare, apelurile la „112” efectuate de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM nu pot să fie excluse din domeniul de aplicare al directivei privind „serviciul universal”.

În consecinţă, Curtea apreciază că directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre, sub rezerva fezabilităţii tehnice, obligaţia de a se asigura că întreprinderile în cauză pun la dispoziţie gratuit informaţiile referitoare la localizarea apelantului autorităţii care tratează apelurile de urgenţă la „112” imediat ce apelul ajunge la autoritatea menţionată, inclusiv atunci când apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM.

Curtea constată în continuare că, deşi statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere la definirea criteriilor de acurateţe şi fiabilitate ale informaţiilor privind localizarea apelantului la „112”, aceste criterii trebuie, în orice caz, să asigure, în limitele fezabilităţii tehnice, o localizare a poziţiei acestui apelant cu gradul de fiabilitate şi de precizie necesar pentru a permite serviciilor de urgenţă să îi vină în ajutor în mod util. Marja de apreciere de care beneficiază statele membre la definirea acestor criterii are, aşadar, ca limită necesitatea de a garanta utilitatea informaţiilor transmise pentru a permite localizarea efectivă a apelantului şi, prin urmare, intervenţia serviciilor de urgenţă. Întrucât o astfel de apreciere prezintă un caracter eminamente tehnic şi este strâns legată de caracteristicile reţelei de telecomunicaţii mobile lituaniene, revine instanţei de trimitere sarcina de a o efectua.

În sfârşit, Curtea arată că, printre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii unui stat membru pentru prejudicii cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii care îi sunt imputabile figurează cea legată de existenţa unei legături directe de cauzalitate între încălcarea acestui drept şi prejudiciul suferit de aceşti particulari ai acestei categorii de prejudicii.

Cu toate acestea, condiţiile stabilite de legislaţiile naţionale în domeniul reparării prejudiciilor nu pot fi mai puţin favorabile decât cele referitoare la acţiuni asemănătoare de natură internă.

În consecinţă, atunci când, în conformitate cu dreptul intern al unui stat membru, existenţa unei legături de cauzalitate indirecte între nelegalitatea săvârşită de autorităţile naţionale şi prejudiciul suferit de un particular este suficientă pentru angajarea răspunderii statului, o astfel de legătură de cauzalitate indirectă între o încălcare a dreptului Uniunii imputabilă acestui stat membru şi prejudiciul suferit de un particular trebuie să fie de asemenea suficientă în vederea angajării răspunderii statului membru menţionat pentru această încălcare a dreptului Uniunii.