Romania La Zi

Ziua Armatei, în Parcul Carol. Iohannis: Este esenţial să se asigure dotarea şi înzestrarea pentru a atinge standardele unei armate moderne

post-img

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri la ceremonia militară cu prilejul Zilei Armatei României care a avut loc în Parcul Carol din Capitală. La eveniment a fost prezent şi premierul Mihai Tudose.

În Bucureşti, manifestările în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru ţară, dar şi evenimentele de promovare a carierei militare au loc în Parcul Carol I. Au avut loc depuneri de coroane iar studenţii şi elevii militari au depus jurământul.

În discursul susţinut după ceremonia depunerii coroanelor de flori, Klaus Iohannis a susţinut un discurs, în care a reamintit ca Armata dispune în acest an de un buget de 2% din PIB, pentru prima oară după 1989,  şi a atras atenţia guvernului, conducerii MApN si Armatei că "au obligaţia de a-şi asuma cu toată seriozitatea aceasta responsabilitate".

La 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit mapn.ro.

Discursul preşedintelui Klaus Iohannis:

- Sărbătorim «Ziua Armatei României» într-un an cu o semnificaţie specială – împlinirea unui secol de la eroicele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din vara anului 1917, un moment de referinţă al Primului Război Mondial, care a demonstrat determinarea şi puterea de sacrificiu a Armatei Române.

- În acelaşi timp, ne mai despart doar câteva luni de 2018, când vom celebra Centenarul făuririi României Mari, prin unirea Basarabiei, a Bucovinei şi, în final, a Transilvaniei cu patria mamă.

- Armata României este indisolubil legată de aceste repere simbolice ale istoriei noastre, prin rolul esenţial pe care l-a avut în consolidarea statului român modern şi a identităţii naţionale.

- Cei care au purtat şi poartă haina militară au însă o contribuţie cel puţin la fel de importantă în societate şi prin capacitatea de a reprezenta adevărate exemple de devotament, de pricepere şi de profesionalism.

- Astăzi, privim mai încrezători către viitor pentru că ne bazăm pe statutul legitim al României în cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi pe soliditatea unui Parteneriat Strategic valoros, eficient şi pragmatic cu Statele Unite ale Americii.

- Toate acestea ne conferă stabilitatea şi securitatea necesare într-un mediu internaţional complex, dinamic, cu provocări şi ameninţări multiple şi, de foarte multe ori, impredictibile.

- Tocmai de aceea, subliniez, din nou, necesitatea creării unei stări de echilibru între componenta de prevenire şi anticipare, pe de o parte, şi mecanismele de combatere a riscurilor şi ameninţărilor, pe de altă parte.

- Este, aşadar, cu atât mai important ca Armata României să aibă o coordonare optimă, iar militarii săi să atingă un nivel din ce în ce mai crescut de profesionalizare.

- În egală măsură, este esenţial să se asigure dotarea şi înzestrarea necesare atingerii standardelor care caracterizează o armată modernă şi puternică.

- În baza Acordului pe care l-am propus la începutul mandatului meu de Preşedinte şi care a fost încheiat între liderii partidelor politice, România, pentru prima dată după 1989, a alocat 2% din PIB pentru cheltuieli militare, începând chiar cu acest an. Aproape 35% din acest buget reprezintă fonduri destinate achiziţionării de echipamente majore.

- Am creat, aşadar, premisele ca acest nivel de finanţare să se menţină pe o perspectivă de cel puţin zece ani. Astfel, procesul de planificare strategică se poate baza pe un minimum de predictibilitate.

- Atrag însă atenţia că aceste fonduri trebuie folosite în cel mai eficient mod, iar Guvernul, conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi conducerea Armatei României au obligaţia de a-şi asuma cu toată seriozitatea această responsabilitate.

-Deciziile adoptate la Summitul NATO de la Varşovia de anul trecut şi la Reuniunea NATO de la Bruxelles din luna mai a acestui an continuă să fie puse în practică şi vreau să salut demersurile unitare menite să conducă la materializarea acestor obiective.

- În acest sens, reafirm aprecierea mea pentru modul în care s-a acţionat în vederea constituirii Brigăzii Multinaţionale de la Craiova, pentru care România şi-a asumat rolul de naţiune-cadru şi a cărei capacitate operaţională iniţială a fost declarată în luna aprilie.

- Vizita pe care am efectuat-o acolo împreună cu Secretarul General NATO, în urmă cu doar câteva săptămâni, vine tocmai să accentueze efortul comun al României şi al partenerilor din Alianţa Nord-Atlantică de a spori nivelul de securitate în ţara noastră, dar şi în regiune.

- Vă felicit, totodată, pentru constituirea Cadrului de Instruire Multinaţională Intensificată la Nivel Întrunit, care reprezintă, în fapt, o matrice de sincronizare a exerciţiilor desfăşurate pe teritoriul naţional şi care poate asigura cadrul necesar pentru instruirea forţelor aliate, cu accent pe cerinţele specifice regiunii noastre.

- Toate aceste măsuri sunt parte a setului de propuneri româneşti în cadrul Prezenţei Aliate Adaptate pe Flancul Estic al NATO, care este, în aprecierea noastră, la fel de importantă ca Prezenţa Aliată Consolidată de pe zona de nord a Flancului Estic.

- După cum bine ştiţi, am solicitat insistent în diferite formate aliate, dar şi în cadrul Summitului NATO de la Varşovia, echilibrarea măsurilor pe întregul flanc estic şi am obţinut acest lucru.

- România şi-a propus să devină un actor regional strategic predictibil, un partener de încredere şi un furnizor de securitate în zonă. Consolidarea profilului militar românesc are un rol esenţial în acest sens şi ţin să vă mulţumesc pentru realizările remarcabile din acest an.

- Obiectivele dumneavoastră pentru 2018 sunt cel puţin la fel de importante şi ambiţioase.

- Mă refer la atingerea capacităţii operaţionale finale a Brigăzii Multinaţionale, la crearea cadrului pentru prezenţa sporită a NATO la Marea Neagră şi la intensificarea cooperării combinate aeriene.

- Armata este aidoma unui organism viu, într-un proces continuu de transformare şi adaptare la realităţile strategice ale unui mediu internaţional care evoluează constant. Prin urmare, trebuie să fim permanent preocupaţi de procesul de selecţie, educare şi pregătire a tuturor categoriilor de militari, pentru că resursa umană reprezintă valoarea supremă a armatei noastre.

- Cu această ocazie, adresez felicitări elevilor şi studenţilor care au depus astăzi jurământul militar şi îi încurajez, la început de drum, să găsească izvor de inspiraţie în conduita cadrelor militare dedicate serviciului în slujba patriei.

- Femeile şi bărbaţii în uniformă, adevăraţi profesionişti care slujesc patria sub drapelul tricolor, sunt cei cărora le datorăm recunoştinţa noastră.

- Militarilor care şi-au dedicat întreaga carieră acestei vocaţii trebuie să le oferim nu numai apreciere, dar şi condiţii optime de muncă şi de viaţă.

- Armata este una dintre instituţiile fundamentale ale statului, care contribuie în mod decisiv la credibilitatea şi prestigiul României în lume şi care se bucură de respectul şi încrederea cetăţenilor.

- Vă încurajez să acţionaţi în continuare preventiv şi să dovediţi spirit inovativ, capacitate de adaptare la schimbare, să vă iubiţi ţara şi să continuaţi să confirmaţi, ca şi până acum, deviza care vă uneşte şi vă mobilizează: Onoare şi Patrie! La Mulţi Ani, Armata României!”