Romania La Zi

VIDEO. Ziua Aviaţiei Române a fost sărbătorită fără survolul aeronavelor. La ceremonie a participat şi nepoata lui Aurel Vlaicu

post-img

Ziua Aviaţiei a fost sărbătorită în Capitală fără ca cerul să fie străbătut de avioanele şi elicoptere militare. Şi acest lucru se întâmplă pentru prima dată de când este celebrată, pe 20 iulie, Ziua Aviaţiei Române. Anularea survolului de deasupra centrului Bucureştiului a fost dată de incidentul de acum câteva zile când, în timpul repetiţiilor, un elicopter militar a aterizat forţat in Piaţa Charles de Gaulle.



Militarii din imagini fac parte din recentul înfiinţatul Regiment 74 Patriot şi astăzi, cu ocazia Zilei Aviaţiei au primit steagul de luptă. Ei sunt cei care, alături de alţi colegi, gestionează sistemul de rachete sol-aer cu bătaie mare din dotarea Forţelor Aeriene Române.

România este a şaptea ţară din cadrul NATO care deţine un astfel de sistem defensiv.

La ceremonia de astăzi zgomotul urban nu a mai fost acoperit de sunetul pueternicelor avioane şi elicoptere de luptă care în mod tradiţional survolau statuia Eroilor Aerului, locul de desfăşurare al festivităţii dedicate Zilei Aviaţiei Române.

Suspendarea zborurilor a fost cazuată de incidnetul de săptămâna trecută în care a fost implicat un elicopter american chair în cursul repetiţiilor pentru Ziua Aviaţiei. Acesta a aterizat forţat în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti.

Printre participanţii la evenimentul de astăzi s-a numărat şi nepoata lui Aurel Vlaicu care a vorbit despre ultimul zbor al pionierului aerului, petrecut în septembrie 1913, în judeţul Prahova.

Aurel Vlaicu a murit la numai 31 de ani şi dincolo de cele afirmate de nepoata lui, încă nu se ştie care au fost cauzele producerii accidetului.