Dirijorul Vladimir Jurowski a prezentat la Londra Oedipul concertant cu care a deschis festivalul Enescu anul acesta. Realizatoarea emisiunii Cooltura, Mirela Nagâţ, a reuşit să îi ia la Londra un interviu în exclusivitate, la sediul Institutului Cultural Român de acolo.
Cum va arăta festivalul Enescu din 2019?
Viziunea mea e să înnoiesc felul în care festivalul abordează muzica secolului XX, muzica lui Enescu, pentru că el ţine de secolul XX. Vom avea muzica necântată până acum în România, nu neapărat lucrări contemporane, dar lucrări ca Oedip, care fac parte din moştenirea culturală a secolului trecut, dar care n-au fost interpretate în România. Vreau de asemenea să pun un accent pe prezenţa orchestrelor din centrul şi estul Europei. Să ţinem un echilibru cu orchestrele din Vest si America. Pentru că România e la mijlocul Europei între Est şi Vest, aşa că vor fi orchestre din România şi Moldova, dar şi din alte ţări foste comuniste. Dar cred că muzica nu cunoaste graniţe politice.
Putem face mai mult dacă am avea o sală de concert adecvată. Iar ministrul Culturii a promis la conferinţa de presă că se vor face îmbunătăţiri la sala Palatului şi că se va construi o sală nouă. Vom vedea. Ca să-mi pun în practică viziunea, avem nevoie de o sală nouă. Pentru că Sala Palatului ne limitează la 5-7% din ceea ce am putea face. Uitaţi-vă cum a fost Oedip, n-am putut avea niciun element teatral, n-am putut să plasăm cantăreţii cum ar fi vrut Enescu, în afara scenei, pentru că nu s-ar fi auzit. Nu sunt spaţii dincolo de scenă unde să stea interpreţii, nu sunt monitoare. Tehnic vorbind, sala nu e echipată pentru lucruri mari. Proiecţiile multimedia, care au fost frumoase, rezultatul colaborării cu regizoarea Carmen Vidu, au fost limitate, în termenii artei vizuale moderne. Le-ar fi putut face mai elaborat, dacă avea alt spaţiu şi alte condiţii. Deci, o să continuam proiecţiile, ne vom strădui să avem mai multe elemente multimedia şi reprezentaţii mai teatrale. Dar trebuie să se facă ceva cu sala.
De ce a stat în umbră Oedip?
Succesul de anul trecut cu Oedip la Covent Garden e cea mai bună dovadă că lucrarea o să-şi găsescă publicul şi că oamenii vor veni. Cu London Philharmonic Orchestra vom cânta versiunea integrală. La Covent Garden s-a jucat cu nişte tăieturi. Publicul londonez are o ocazie rară să asculte această operă importantă în toata splendoarea. Cred că interesul arătat acum pentru Oedip de mai multe teatre mari de operă înseamnă că a venit vremea pentru această lucrare. Eu însumi, pentru că sunt dirijor de operă, voi face tot ce voi putea să facilitez cât mai multe reprezentaţii cu Oedip oriunde in Europa. De pildă, visez să dirijez Oedip la Metropolitan sau în Rusia, la Moscova sau Sankt Petersburg, unde nu s-a cântat niciodată. Cred că se va întâmpla asta în următorii 10 ani.
Despre publicul românesc
Publicul românesc e printre cele mai recunoscătoare, atente şi spontane din Europa. Românii sunt încă dornici de muzică, e rar azi, când informaţia e la îndemâna tuturor. Au un soi de interes aproape copilăresc să descopere lucruri noi. Mi-amintesc de mine şi de tinerii de la sfârşitul Uniunii Sovietice cât de dornici eram de nou, când informaţia a început să treacă de cortina de fier. Cât de flămând asimilam orice informaţie muzicală din Vest. Acum lumea s-a schimbat şi totul e mult mai accesibil. Şi aici e problema. Când totul e la îndemână, ne pierdem interesul. Fructul interzis e întotdeauna mai dulce. Iar în România suntem martori la miracolul celor care încă mai experimentează ceva nou. Ceea ce e frumos şi sper să continue.
Câte ediţii va conduce festivalul?
Nu am un contract cu festivalul, ajut cu idei şi pot pleca oricând, n-am stabilit nimic. Voi face sigur ediţia din 2019, şi voi lua parte la pregătirile pentru festivalul din 2021. Dacă voi mai fi director artistic atunci nu ştiu. În lumea muzicală lucrurile se mişcă repede, coordonez deja trei orchestre în Londra, Moscova şi Berlin. Dacă voi prelua conducerea vreunui teatru de operă undeva, îmi va fi imposibil să rămân la direcţia festivalului. Dar nu cred că va fi necesar, pot să dau anumite impulsuri şi idei, şi să rămânem în relaţii bune. Şi voi continua să cânt muzica lui Enescu, pentru că mi-e apropiată de suflet. Asta e principala mea sarcină.
Cum s-a produs apropierea de Enescu?
Între mine şi Enescu e un soi de conexiune de suflet, îi simt muzica. Nu ştiam multe despre el până când n-am început să-i studiez partiturile. M-a fascinat dintotdeauna ca figură completă a muzicii, un mare interpret, un mare profesor, un mare compozitor. Tânăr fiind in Uniunea Sovietică, l-am vazut pe Yehudi Menuhin, care purta ceva din sufletul lui Enescu. Aşa m-am apropiat de Enescu, prin intermediul lui Menuhin, prin ce a făcut el apoi în muzică.
