VIDEO. Tibi Uşeriu a câştigat pentru al treilea an consecutiv ultra-maratonul de la Cercul Polar
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Tibi Uşeriu a câştigat pentru al treilea an consecutiv ultra-maratonul de la Cercul Polar

Bistriţeanul Tiberiu Uşeriu a reuşit să câştige, în noaptea de joi spre vineri, pentru a treia oară consecutiv din tot atâtea participări ultra-maratonul 6633 Arctic Ultra. În ultima parte a cursei, Uşeriu a fost surprins de o furtună care a durat 4 ore.

"Am terminat!  (...) Mă bucur c-am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Deci ultima parte, asta de 160 km îi numai urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 km de ice-road, ceea ce m-o mâncat", a declarat Tibi Uşeriu.



Cursa a debutat în data de 8 martie, iar Tibi a reuşit să o încheie după 7 zile şi aproximativ 5 ore, notează Agerpres.

Ca de fiecare dată, Tiberiu Uşeriu a trecut linia de sosire ţinând în mâini steagul României, care avea de data aceasta şi însemnele Centenarului Marii Uniri.

Mai mult, organizatorii l-au întâmpinat pe Tibi în acordurile Imnului Naţional al României şi l-au îmbrăţişat şi felicitat.

La a zecea ediţie a ultra-maratonului, organizatorii au decis să schimbe traseul şi să îl lungească cu 30 de mile (aproximativ 50 kilometri).

Din totalul de 617 kilometri, aproximativ 280 au fost parcurşi pe Ice Road, un fluviu îngheţat. Chiar dacă temperaturile au fost mai ridicate faţă de anii trecuţi, vântul şi ninsoarea le-au pus adesea probleme concurenţilor.

La startul cursei au fost înscrişi 23 de concurenţi care intenţionau să parcurgă întregul traseu, însă 16 dintre ei au abandonat pe parcurs. Printre aceştia s-au numărat şi ceilalţi trei români înscrişi în competiţie: Levente Polgar, Florentina Iofcea şi Avram Iancu.

Tibi Uşeriu s-a impus ca lider al cursei încă din prima zi, astfel că la linia de sosire avea un avans de peste 80 kilometri faţă de următorul clasat, irlandezul Paul Deasy.

În ultima săptămână, Tibi a comunicat prin telefon cu cei de la asociaţia Tăşuleasa Social, condusă de fratele său, Alin. Cei din asociaţie au publicat pe Facebook, zilnic, un raport de cursă, pentru a-i ţine la curent pe susţinătorii lui Uşeriu cu evoluţia sa.
Similare