Romania La Zi

VIDEO. Personajul zilei, maestrul Eugen Ionescu

post-img

Că România e în fiecare zi o piesă de teatru absurd simţim deja cu toţii. Până la urmă, noi suntem personajele. Dar când spui teatru absurd, spui Eugene Ionescu. Sau Eugene Ionesco pentru străini. El este personajul nostru de astăzi. Hai să îl cunoaştem mai bine.


Pe Eugen Ionescu îl ştiu toţi românii. Născut din tată român şi mamă frantuzoaică îşi petrece copilăria la Paris. Apoi tatăl obţine custodia la divorţ şi adolescentul e adus în ţară şi înscris la Colegiul Sfântul Sava. Îşi ia licenţa la Facultatea de Litere şi începe să publice poeme în Bilete de papagal, revista lui Arghezi.

Însă atenţia o atrage cu volumul de eseuri critice intitulat NU!. Un fel de comică critică pe invers a marilor scriitori români ai vremii, Sadoveanu, Camil Petrescu, Arghezi.

Volumul a fost premiat de un juriu condus de Tudor Vianu şi părea că tânărul va avea o carieră de succes în România.

Cariera de succes a avut, însă în Franţa unde s-a stabilit şi a devenit creator al teatrului absurdului alături de Samuel Becket şi Jean Genet. Piesele lui au fost jucate pe toate marile scene: Căntăreaţa Cheală, Lecţia, Regele Moare, Rinocerii. Să le recitim!