Romania La Zi

VIDEO. Ia românească, vedetă la Expo 2020 Dubai. Două creatoare demonstrează cum valorile culturale româneşti pot fi transpuse în vestimentaţia contemporană

post-img

Vizitatorii Pavilionului României la Expo 2020 Dubai pot vedea una dintre cele mai importante creaţii româneşti, ia, care urmează să facă parte şi din patrimoniul UNESCO. Sunt inclusiv ateliere interactive, unde oricine poate descoperi tainele broderiei, dezvăluite de două tinere creatoare din România.


 

Iulia Ghenea şi Emilia Tudoran sunt absolvente ale Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. Ele şi-au folosit iniţialele numelor pentru a crea IE Clothing, un brand care şi-a propus reinventarea iei şi transpunerea valorilor culturale româneşti în vestimentaţia contemporană.

Modelele lor păstrează simbolurile şi culorile costumelor tradiţionale.

Emilia Tudoran, fondatoare IE Clothing: "Marca noastră a fost creată pentru a promova cultura tradiţională şi pentru a aminti generaţiei următoare că ia este cea mai importantă bluză a vestimentaţiei noastre tradiţionale."

Iulia şi Emilia au adus la Expo 2020 Dubai creaţii inspirate din costumele populare româneşti din zona Oaşului şi Vrancei. Toate exponatele au fost făcute manual.

Iulia Ghenea, fondatoare IE Clothing: "Aceasta este o bluză de voal şi o fustă lungă cu o centură mică. Toată creaţia este făcută manual."

Creaţiile celor două românce vor putea fi admirate toată luna ianuarie. Pavilionul României de la Expo 2020 Dubai a mai găzduit recent un concert de muzică clasică, precum şi un atelier de pictură, în colaborare cu artişti din Insulele Comore.