Romania La Zi

VIDEO. Cronica unor evenimente. Expoziţia de fotografie "România în stradă" a ajuns la Bruxelles

Protestele românilor pentru statul de drept şi lupta împotriva corupţiei au ajuns în Parlamentul European. Evenimentele care au avut loc în urmă cu un an, când sute de mii de români au ieşit în stradă pentru a bloca adoptarea ordonanţei 13, au fost rememorate printr-o expoziţie de fotografie.

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Dar mai multe imagini, oare ce reprezintă? Poate cronica unor momente memorabile, amprenta în istorie a unor zile şi nopţi în care românii au simţit că există pericolul să piardă tot ce au câştigat în aproape trei decenii de democraţie.

În general, astfel de mişcări au ecou în capitala Europei, însă acesta e fie slab, fie distorsionat. Astfel că, expoziţia "România în stradă", organizată în Parlamentul European, a picat cum nu se poate mai bine, pentru că toţi aleşii de la Bruxelles să înţeleagă ce energie imensă s-a degajat în acele zile. Mai ales că i-au putut întreba chiar pe autori cum s-au născut acele fotografii.

Adrian Câţu, fotograf: Am avut aproape un şoc văzând mulţimea, pentru că nu m-am aşteptat niciodată că piaţă Victoriei să fie absolut plină, aşa cum se şi vede.

În general momentele tensionate din societate sunt propice artistului fotograf, care descoperă cele mai diverse modalităţi de a crea emoţie.

Andreea Retinschi, fotograf: Era sfârşit de protest, în jur de ora 9-10 seară, era foarte frig şi mă duceam şi eu spre casă şi am observat cuplul acesta care mergea ţinându-se de mână, cu drapelul şi am alergat după ei, zeci de metri încontinuu, şi până la urmă a ieşit fotografia asta.

Forţa incredibilă a acestor imagini a fost testată la momentul respectiv, când, postate pe reţelele de socializare, aceste cadre au devenit virale şi au atras şi mai mulţi oameni pe străzi.

Bogdan Dincă, fotograf: Mi s-a părut că este un loc bun pentru această fotografie pentru că se văd şi feţele oamenilor, în acelaşi timp, omul care flutură steagul o făcea cu mare aplomb şi direcţia spre care era orientat steagul, spre guvern, mi s-a părut că este reprezentativă.

Fotografiile, frumoase, grăitoare şi cu mult mai convingătoare decât orice discurs, rămân expuse câtva timp într-una din zonele foarte aglomerate ale Parlamentului European, ca o mărturie a luptei românilor pentru respectarea valorilor statului de drept.