VIDEO. Clujul a devenit primul oraş din România în care circulă autobuze electrice
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Clujul a devenit primul oraş din România în care circulă autobuze electrice

Clujul devine primul oraş din România cu linii de transport în comun deservite de autobuze electrice. 10 astfel de vehicule, cumpărate cu bani primiţi de la Guvernul Elveţiei, au fost trimise deja în trafic. Alte 11 autobuze cu baterii ar urma să circule pe străzile Clujului până la finalul acestui an.

Autobuzele construite în Polonia au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wifi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi. În acest moment, există trei staţii de încărcare lentă la capete de linii, iar din 15 iunie vor fi montate şi staţii de încărcare rapidă.

Vehiculele deservesc  linii de transport în comun care traversează zona centrală a Clujului.

La punerea în circulaţie a noilor autobuze a fost prezent şi ambasadorul Elveţiei la Bucureşti.

Primarul Emil Boc a anunţat că municipiul are planuri mari. Până în 2025, toată flota Companiei de Transport Public ar urma să fie constituită numai din vehicule ecologice.

Un al 11-lea autobuz electric va sosi la Cluj până în 10 iunie, tot din contractul cu Guvernul elveţian. Alte 10 vehicule au fost comandate firmei poloneze şi vor veni în luna decembrie, urmând să fie plătite din fonduri europene.

Similare