Romania La Zi

VIDEO. C. Creţu despre scrisorile Bruxelles-România: Un schimb care se practică între CE şi statele membre, pentru a se exprima unele îngrijorări

Invitată luni seara la emisiunea "România 9", comisarul european Corina Creţu a vorbit despre absorbţia fondurilor europene, imaginea de la Bruxelles a noului premier Viorica Dăncilă, dar şi despre schimbul de scrisori contondent dintre liderii europeni şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului român, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.

"Ceea ce s-a întâmplat a fost un schimb de scrisori care este un schimb care se practică între Comisia Europeană şi statele membre, pentru a se exprima unele îngrijorări" - a explicat comisarul european Corina Creţu modul în care vede comunicările dintre liderii europeni Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, pe de o parte, şi şefii camerelor din România, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, pe de alta, referitoare la modificările din legislaţia pe justiţie.

Corina Creţu, comisar european: "Eu, de pildă, nu sunt absolut deloc întrebată de problemele justiţiei din România, pentru că nu sunt considerată nici ambasadorul României, nici ministrul de Externe al României, sunt considerată comisar european pentru Politică Regională. Dar sigur că se ştie foarte clar care este lupta politică din România şi este evident că trebuie făcut un efort suplimentar pentru continuarea dialogului. Şi a explicării, adică nici mie nu mi se pare câteodată foarte corect ca România să fie asociată cu derapajele din Polonia, de pildă. Ceea ce s-a întâmplat a fost un schimb de scrisori care este un schimb care se practică între Comisia Europeană şi statele membre, pentru a se exprima unele îngrijorări, şi-acuma, Guvernul, fiind unul în funcţie, cred că are toate pârghiile pentru a informa în mod corect în legătură cu ceea ce se întâmplă. Eu nu pot să dau note, nu pot să judec, am 27 de state membre, deci este datoria europarlamentarilor, a Guvernului, să facă acest lucru. Din acest punct de vedere, eu nu văd un război, în primul rând".

Cât o priveşte pe Viorica Dăncilă, Corina Creţu şi-a exprimat încrederea că cei opt ani de Parlament European reprezintă o experienţă care îi va ajuta noului premier, că a ajutat-o şi perioada în care a fost şefă de delegaţie în grupul social-democrat, iar pe de altă parte, "aceasta este o nouă provocare, dar aşa cum o cunosc, va avea ambiţia să demonstreze că se poate".