Romania La Zi

VIDEO. Autorităţile din România deschid porţile pentru absolvenţii de gimnaziu din afara graniţelor

Autorităţile din România deschid porţile pentru absolvenţii de gimnaziu din afara graniţelor interesaţi de şcolarizarea în învăţământul preuniversitar de stat, liceal şi profesional pe locurile oferite de statul român. Elevii din Republica Moldova au astfel noi oportunităţi de studii.

Inspectoratul Şcolar Iaşi a publicat deja calendarul de admitere în învăţământul preuniversitar pentru anul de studiu 2017-2018. În perioada 10-17 iulie, elevii din Republica Moldova pot depune dosarele cu acte de studii direct la comisia de înscriere de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi, Strada Mihail Kogălniceanu, numărul 10, între orele 8:00 şi 15:00.

De asemenea, dosarele de înscriere pot fi transmise prin poştă, la adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Strada Nicolae Bălcescu 26, Iaşi 700117 având pe plic menţiunea „Pentru Comisia de Admitere 2017”.

La 24 iulie 2017, rezultatele concursului de admitere vor fi afişate pe site-ul http://www.isjiasi.ro/, la secţiunea Examene – Admitere. Rezultatele finale, după soluţionarea cazurilor speciale, se vor afişa pe acelaşi site, dar şi pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Toate detaliile pentru depunerea documentelor şi a ofertelor educaţionale pentru studii în România pot fi găsite pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.